ASOCIAȚIA PATRONALĂ PRO FITNESS este o organizație patronală, autonomă, neguvernamentală, fără caracter politic, înființată în baza principiului liberei asocieri, conform dispozițiilor Legii nr. 62/2011, Titlul III – ”Organizații patronale” ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial.

 

Ce își propune în principal APPF:

-reprezintă, promovează, susține și apără interesele economice, juridice și sociale ale membrilor săi;

-la cererea membrilor acestora, poate să-i asiste și reprezenta în fața instanțelor de judecată de toate gradele, a organelor de jurisdicție, a altor instituții și autorități, prin apărători proprii sau aleși;

-acționează în toate domeniile pentru crearea unui mediu favorizant funcționării, dezvoltării și perfecționării activității societăților comerciale din domeniul fitnessului în România;

-realizează, direct sau prin parteneri, programe de formare profesională, perfecționare și instruire;

-organizează competiții sportive specific culturismului și fitnessului la nivel local, regional, național și international.